Editors Picks

luni, 27 octombrie 2014

Hidrografia Judetului Constanta

Pe teritoriul judeţului Constanţa - litologia, relieful, precipitaţiile, evapotranspiraţia şi vegetaţia sunt factorii principali care determină caracteristicile apelor curgătoare şi subterane.

în interior, judeţul Constanţa, este deficitar în privinţa apelor curgătoare (cele mai multe având debite mici şi oscilante), pe margini are numeroase lacuri - limane fluviatile şi fluvio-maritime. O notă caracteristică a reţelei hidrografice de pe teritoriul judeţului Constanţa este densitatea foarte scăzută a acesteia, de 0,1 km/km2, reprezentând cea mai redusă valoare de pe întreg teritoriul ţării.

Apele subterane sunt reprezentate prin pânze freatice aproape de suprafaţă şi prin ape de adâncime cu debit bogat.

Apele curgătoare, de pe teritoriul judeţului, sunt reprezentate prin pâraie cu debite reduse, nesemnificative ca importanţă economică.

 în partea nordică (Podişul Casimcea), reţeaua văilor hidrografice este divergentă, râurile având orientare spre Dunăre pe direcţia aproximativă NE-SV, iar spre mare invers, pe direcţia NV-SE. în partea centrală, a teritoriului judeţului, direcţia de orientare este E-V, iar în Dobrogea meridională spre Dunăre, pe direcţia SE-NV, şi spre mare pe direcţia V-E sau SV-NE.

în Podişul Negru Vodă, alcătuit predominant din calcare, apele se infiltrează până la mari adâncimi, ducând la apariţia microregiunii endoreice a Dobrogei de Sud. Densitatea reţelei hidrografice prezintă cele mai reduse valori de pe teritoriul ţării, fiind aproape de 0 km/km2 în tot cuprinsul Dobrogei meridionale între Valea Carasu şi graniţa de stat cu Bulgaria, exceptând zona terasei levantine dunărene, unde densitatea se apropie de valoarea de 0,1 km/km2 şi microregiunea carstică din sudul Podişului Casimcea.

în nord, spre Dunăre, până la Valea Casimcea, densitatea creşte la 0,3 km/km2, scăzând din nou spre latura marină, între Valea Casimcea şi ţărm, la 0-0,1 km/km2. Evoluţia paleografică, aplatizarea reliefului şi litologia explică aspectul specific al văilor: profilul longitudinal, fără rupturi de pantă şi denivelări importante şi fără scurgere permanentă.

Principalele râuri care deversează în Dunăre sunt: Topolog (Românu), Cichirgeaua, Boasgic, Carasu (Canalul Dunăre-Marea Neagră), Ivrinezu, Baciu, Sevendric-Vederoasa (Urluia), Valea Mare, Canaraua Fetii şi Ceair.

Pe latura maritimă se găsesc: Săruri, Istria, Nuntaşi, Săcele - care se varsă direct în lagunele componente Razimului de Sud şi Casimcea, cel mai important, în limanul fluvio-maritim Taşaul- Gargalâc.

La sud se întâlnesc văile Techirghiol, Tatlageacu Mare şi Mangalia.

Dintre acestea - pâraiele tributare Mării Negre şi Dunării situate în partea nordică a judeţului, au debit mic, dar caracter permanent: Casimcea, Topolog, Cichirgeaua, Crucea, Boasgic, Săruri, Nuntaşi şi Carasu (Canalul Dunăre-Marea Neagră). în partea de sud a judeţului, văile - adevărate canioane în calcarele sarmaţiene, au un regim temporar, secând imediat după perioadele ploioase sau după terminarea topirii zăpezilor.

în condiţiile litologice şi climatice specifice Dobrogei de Sud modul de alimentare al acestor pâraie este cel pluvio-nival în partea nordică a teritoriului şi exclusiv pluvial în parte sudică a teritoriului.

Pâraiele prezintă totodată viituri în toate anotimpurile, fiind legate de caracteristicile climatice. Viiturile sunt întinse dar de scurtă durată, iar în perioadele dintre ele multe dintre pâraie seacă.

Alimentarea subterană, provenită din apele freatice în anotimpul cald al anului, este foarte redusă în Podişul Casimcea şi Medgidiei şi aproape absentă în restul teritoriului, din cauza circulaţiei apelor din fisurile şi golurile depozitelor calcaroase.

Lacurile, destul de numeroase, cuprind câteva tipuri genetice: limane fluviatile şi fluvio-maritime, lagune şi lacuri interioare din microregiunea endoreică. Limanurile fluviatile sunt situate pe partea dreaptă a Dunării, în zona cuprinsă între Hârşova şi Ostrov. Ele sunt legate de fluviu, fiind formate în depresiuni alungite, meandrate şi chiar ramificate, separate de fluviu prin depuneri aluvionare, indicând foste guri de vărsare a râurilor.

Cele mai importante lacuri sunt: Bugeac (Gârliţa- 13,86 km2), Oltina (19 km2), Mârleanu (7,7 km2), Baciu (3,4 km2), Vederoasa (6,08 km2) şi Cochirleni, Seimenii Mari şi Seimenii Mici care au fost desecate. Adâncimea lor este redusă: Oltina, de formă circulară, are o adâncime maximă de 1,5 m, iar Vederoasa, înrămurată şi puternic meandrată, are o adâncime mult mai mică, fiind acoperită în mare parte cu stuf.

Datorită nivelului redus al precipitaţiilor şi evaporaţiei puternice, râurile care alimentează aceste limane au cursul intermitent, iar regimul lor hidrografic este determinat de nivelul Dunării, în special de revărsări.

Aceste limane, constituie singura sursă importantă de apă cedată atmosferei în perioada de secetă şi principala sursă de apă folosită în economia locală, nu trebuiesc desecate ci amenajate pentru folosirea lor corespunzătoare agropiscicolă şi cinegetică.

Limanele fluvio-maritime şi lagunele sunt situate pe latura estică a teritoriului judeţului, sunt guri ale râurilor sau vechi golfuri, barate prin procesul de aluvionare marină.

Complexul lacustru Razim-Sinoe (863,47 km2) constituit din lagune şi limane izolate de depunerile curentului litoral de coastă, pe direcţia N-S. Pe teritoriul judeţului se află lacul Sinoe (165,6 km2), separat de mare prin grindul Chituc şi de lacul Zmeica prin insula Lupilor.

Grindul Chituc, format în perioada istorică, este străbătut de portiţe şi priboaie —  canale care permit pătrunderea apelor marine şi asigură păstrarea valorii piscicole. în vestul lacului Sinoe se află lacurile Istria şi Nuntaşi-Tuzla, care se deosebesc fundamental de restul complexului Razim-Sinoe, datorită proprietăţilor sale terapeutice: concentraţie ridicată de săruri şi nămol de bună calitate care poate fi utilizat în tratamente balneoalergice.

La sud, între Capul Midia şi localitatea Vama Veche (graniţa de stat cu Bulgaria) se întâlnesc mai multe limane fluvio-maritime: Taşaul, Corbu (Gargalâc), Agigea, Techirghiol, Tatlageac, Costineşti (colmatat), Mangalia şi câteva lagune (Siutghiol - Mamaia, mlaştinile Comorova şi Hergheliei-Iezerul Mangalia).

Formarea acestor cuvete lacustre este legată de oscilaţiile de nivel ale apelor Mării Negre în ultimele perioade geologice, de activitatea curenţilor litorali, precum şi de cantităţile de aluviuni aduse de la gurile Dunării de curenţi.

Izolarea completă sau parţială a acestora de mare şi modul de alimentare (din precipitaţii, izvoare şi prin canale antropice) au dus, în unele cazuri la suprasaturarea apelor (Techirghiol, Tuzla) sau la îndulcirea acestora (Siutghiol-Mamaia, Tatlageac).

Numai limanul Mangalia, cu toate că este alimentat din izvoare bogate, în urma legării cu Marea Neagră are ape sărate şi salmastre.

Lacul Taşaul, cu o suprafaţă de 22,8 km2, este situat în prelungirea văii Casimcea şi are o formă alungită şi relativ sinuoasă, cu ţărmuri înalte de 3-12 m.

Lacul Corbu, cu o suprafaţă de 5,39 km2, este situat pe valea Corbului, are o formă circular-alungită şi ţărmuri abrupte săpate în loess şi parţial în calcare.

Lacul Siutghiol-Mamaia, cu o suprafaţă de 19,56 km2, este alimentat de puternice izvoare cu apă dulce şi izolat de mare printr- un perisip pe care s-a dezvoltat staţiunea Mamaia. Adâncimea maximă a lacului este de 17 m.

Lacul Tăbăcăriei, cu o suprafaţă 0,96 km2, este situat la marginea de nord a municipiului Constanţa, intr-un golf marin, este legat prin canale de lacul Siutghiol-Mamaia şi de mare.

Lacul Agigea, cu o suprafaţă de 0,65 km2, este situat la deversarea canalului Dunăre-Marea Neagră în mare.

Lacul Techirghiol, cu o suprafaţă de 11,61 km2, este format într-o vale înecată de apele mării şi apoi izolată printr-un cordon de nisip de 200 m lăţime, pe care se află o cale ferată, o şosea şi plaja mult căutată de mii de turişti. Concentraţia deosebită de săruri şi nămolurile sale, de o mare valoare terapeutică, au determinat dezvoltarea aici a unei zone de tratament marcată de un flux turistic în continuă creştere.

Lacul Costineşti are o suprafaţă de 0,07 km2, fiind într-o fază foarte avansată de colmatare. Este despărţit de mare printr-o plajă lată de circa 50-100 m.

La nord de staţiunea Olimp se află lacul Tatlageac cu o suprafaţă de 1,41 km2.

în zona staţiunilor ce constituie constelaţia Mangalia Nord, în focul mlaştinei Comorova, fost golf marin, după asanare au luat naştere lacurile de agrement: Neptun (15,6 ha), Júpiter (18,2 ha) şi Tismana (1,56 ha).

Mlaştina Herghelia ocupă o suprafaţă de 110 ha, are o formă relativ semicirculară şi este aproape integral colmatată.

Lacul Mangalia, cu o suprafaţă de 2,61 km2, este situat în valea unui râu cu gura de vărsare barată de un perisip, cuveta lacului are forma meandrată şi versanţii cu aspectul unui canion. Valea este adâncită mai mult decât celelalte văi în placa calcaroasă şi prezintă câţiva martori de eroziune, dintre care trei insule (două la coada lacului şi una în pădurea Albeşti) şi o peninsulă legată de uscat printr-un istm foarte îngust (în partea inferioară a lacului). In anul 1953 perisipul a fost tăiat, lacul devenind un golf deschis în care pătrund apele mării. Versanţii calcaroşi abrupţi şi înalţi (curba de 25 m însoţeşte îndeaproape ţărmul lacului) creează pentru lac condiţii bune, de adăpostire. Versanţii sunt fragmentaţi de văi scurte, cu caracter torenţial, având profilul în formă de V. Aceste văi, al căror pat este deseori construit din calcare, prezintă la debuşare mici conuri de dejecţie care avansează în lac şi pe marginea cărora se fixează pâlcuri de stuf.

Alte văi, cu fundul larg şi puternic colmatat, par a fi parte dintr-o generaţie mai veche, în prezent nemaifiind active, dovadă că apa lacului pătrunde pe ele formând mici golfuri. Numai la coada lacului în amonte, valea principală primeşte afluenţi mai mari, ca de exemplu Valea Arsă, pe stânga, şi Valea Hagieni, pe dreapta. în anul 1969 în corpul principal al lacului Mangalia s-a mai format un iaz, lung de circa 1,5 km, prin construirea unui baraj de pământ (în dreptul văii Balar) care împiedică pătrunderea apei sărate spre coada lacului.

 în consecinţă, pe valea Mangaliei există în prezent trei lacuri: lacul Mangalia, iazul Limanu, situat în apropierea localităţii cu acelaşi nume şi iazul Hagieni, situat cu circa 1 km în amonte, în dreptul localităţii Hagieni.

Lacul Mangalia, este un liman maritim, cu suprafaţa de 261 ha, are o lungime de 9,5 km, lăţimea cuprinsă între 0,5 şi 0,8 km şi o adâncime cuprinsă între 6-13 m faţă de nivelul mării. so4 256,6 91,4 1263,0 Clor 1924,1 744,5 8500,0 HCO, 311,8 116,9 250,0 Total: 3960,3 1576,9 15829,9

 Aceste lagune şi limane au o deosebită importanţă economică (pentru necesităţile de apă industrială, irigaţii, etc.) şi din punct de vedere terapeutic, piscicol, cinegetic şi turistic. în partea central-sudică a judeţului Constanţa, în zona semiendoreică, s-au format, prin amenajări puţin costisitoare, lacurile temporare sau permanente: Plopeni, Negreşti, Negru Vodă ş.a., având o importanţă locală pentru economie.

Apele subterane - constituie rezerve limitate, deoarece depozitele de loess care acoperă structurile geologice mai vechi sunt slab permeabile pentru apele de infiltraţie. Din această cauză, precum şi datorită pronunţatului caracter de ariditate a climei, chiar în anotimpurile ploioase, cantităţile de ape infiltrate în sol sunt destul de reduse.

Cercetările recente au adus noi precizări privind provenienţa apelor subterane, terasele jurasice din jurul Hârşovei şi canalizându-se spre sud de-a lungul liniei de fractură Topalu - Ovidiu.

Măsurătorile electrometrice şi cercetările subacvatice efectuate în lacul Siutghiol - Mamaia au pus în evidenţă existenţa unor surse puternice de apă, cu un debit important atât pentru alimentarea lacului, cât şi pentru industrie, irigaţii, apă potabilă, etc.

O sursă importantă a fost depistată la sud de Ovidiu, cu un debit de 2000 l/s. în judeţ au fost puse în evidenţă numeroase surse de apă dintre care amintim pe cele de la Basarabi şi Biruinţa cu debite de 120-150 l/s şi în sudul litoralului, la coada lacului Tatlageac cu un debit de 175 1/s, Costineşti, Mangalia, Medgidia ş.a. cu un debit mai redus.

Izvoarele apar la contactul între două formaţiuni geologice deosebite, fiind dispuse pe mai multe linii, cele mai abundente aflându-se între baza versanţilor văilor şi albiile majore ale râurilor. Izvoarele de apă minerale sunt din ce în ce mai apreciate şi valorificate. Majoritatea acestora au caracter termal cu proprietăţi terapeutice ridicate.

în zona Hârşova, la 2 km vest de Vadu Oii, un foraj de mică adâncime a dat de o apă puternic mineralizată, cu temperaturi de 38-40°C şi un debit mare. In dreptul oraşului Hârşova, se află izvoare sulfuroase, cu nămol negru în jur, care pot fi valorificate prin protejarea zonei inundabile a Dunării. în zona Topalu se găsesc izvoare hipotermale (26,5°C) care pot fi folosite în cura internă.

Izvoarele de la Mangalia sunt termale şi minerale (sulfuroase, clorúrate, bicarbonatate şi sodice).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu